Ultimul Ou

A fost de ajuns o izbitura puternica de coltul farfuriei si… a cedat.Toata intruparea materiala a cazut apoi in iadul uleiului incins. Un fir de albus, ingrozit de clipele albirii, nu vroia sa renunte la peretele care l-a protejat pana atunci. Si nu a renuntat… o parte din el a ramas alaturi de coaja sfaramata, iar partea cealalta si-a azvarlit-o pe locul cel mai incins de pe tigaie, ramanand neatins de iadul uleiului.

Ar fi vrut sa cunoasca caldura fulgilor din cuib mai mult, sa prinda puteri, sa creasca. Sa isi ia apoi avant si sa strapunga catre lumina. Sa piuie nevinovat cand aerul rece ii inunda ciocul. Sa stea uimit privind la soare spunand: “uite cat de mult semanam: eu piu sunt piu galben piu piu si tu piu esti piu piu galben piu piu piu “. Sa alerge mototol prin iarba, sa fie prins de palmele unui copil si sa-i aduca zambet si lumina pe chip…

Dar nu a fost asa… soarta l-a aruncat intr-un suport, l-a dus in frig, l-a plimbat in intuneric, l-a lasat apoi in calea carucioarelor de cumparaturi si apoi l-a izolat in coltul intunecat al frigiderului. A privit cum, doua cate doua, colegii lui de suport plecau fara sa se mai intoarca. Pana cand a ramas el si vecinul mai mare. Maretia vecinului i-a amanat sfarsitul.

Au trecut apoi zile in care era chinuit de gandul ca fiecare raza de lumina in intunericul acela rece ii poate aduce sfarsitul: lumina se aprindea eu ma uitam la el… dar il lasam. pur si simplu nu puteam… era chiar ultimul meu ou. Pana cand… de nicaieri a aparut o mana care nu semana cu cea de care deja nu ii mai era frica. O creatura fioroasa si infometata insfaca suportul, trage de el incet, incercand sa nu faca vreun zgomot care sa o dea de gol sau, mai rau sa ma trezeasca. L-am simtit smuls din suport. L-am simtit neajutorat.

“E ultimu!” am tipat la creatura… dar n-am putut face mai mult. Mi-as fi pus propria coaja in pericol.
Ramas bun ultim ou. Vei fi inlocuit, dar povestea ta e unica si iti aduce nemurirea.

“Ashes to ashes and egg shells to trash…”